"În tinereţea sa revoluţionară,
actualul preşedinte portughez al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso,
făcea parte din Partidul Comunist al Muncitorilor din Portugalia care
activa în ilegalitate. În 1976, Barroso a fost arestat de către
serviciile de securitate, suspectat fiind de participarea la un atentat.
După
două săptămâni de arest, Barroso a ajuns să-şi schimbe principiile de
viaţă, valorile la care se raporta şi convingerile politice, beneficiind
în schimb de sprijin pentru studii în SUA, de unde s-a întors în 1980
direct în conducerea Partidului Social Democrat (de centru-dreapta).
În
1991, Barroso a fost folosit de americani, prin intermediul guvernului
portughez, în negocierile de pace din Angola, fostă colonie portugheză
până în 1975. La acea dată, rebelii UNITA, conduşi de Jonas Savimbi şi
sprijiniţi de SUA, fuseseră abandonaţi de armata Africii de Sud şi erau
pe punctul de a se preda. Numai că Barroso nu era un arbitru imparţial
şi a întărit poziţia rebelilor UNITA în detrimentul lui Jose Eduardo dos
Santos, preşedintele care a guvernat ţara din 1979 până în prezent.
Pacea de la Bicesse, negociată de Barroso, a durat doar doi ani
(1992-1994, timp în care UNITA a fost alimentată cu arme de Occident,
fapt ce i-a permis să reia lupta armată încă 3 ani.
Misiunea
românească „Sirius” s-a derulat în perioada 15 ianuarie 1981 - 15
decembrie 1982 şi a constat în pregătirea personalului navigant
(inclusiv în elemente de întrebuinţare în situaţii de luptă-atac la sol)
a personalului tehnic, de comandă şi stat major angolez. Guvernul
angolez al lui Jose Eduardo dos Santos a organizat o licitație la care
mai participaseră Elveţia, URSS şi Portugalia, ea fiind câştigată de
România, întrucât Ceauşescu a decis să ofere un preţ mai mic (valoarea
contractului se ridica la 32 milioane USD) şi o perioadă de şcolarizare
mai scurtă. Grupul „Sirius” era format din 150 de persoane: instructori
de zbor, ingineri militari, maiştri militari, subofiţeri şi translatori.
Angolezii au ales ca loc de constituire a şcolii de zbor localitatea
Negage, o fostă cazarmă a aviaţiei portugheze, cu o pistă betonată de
1.200 de m. Aparatele de zbor (12 I.A.R. 823, 6 bimotoare B.N.2
„Islander” şi 6 elicoptere IAR 316B) erau fabricate în România şi au
rămas în Angola după ce românii s-au întors acasă.
În
1997, rebelii UNITA rămaşi în pană de muniţii și armament greu au fost
salvaţi de România, care după executarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu
a schimbat macazul, făcând cele mai neinspirate alegeri. În 1997,
singurele unităţi de rachete sol-sol ale armatei române erau Brigada 37
dislocată la Ineu și Brigada 8 de la Tecuci. Concret, era vorba despre
sistemele de rachetele ale artileriei cu o singură treaptă, utilizând
combustibil solid - FROG-3 (3 baterii x 8 lansatoare montate pe şasiu
auto + încă 8 rachete pregătite de lansare) şi Frog-7b (3 baterii x 8 de
lansatoare auto LUNA-2M + încă 8 rachete pregătite de lansare), în
total 400 de rachete, a căror rază de acțiune era de 27 km şi respectiv
de 68 km.
Acest "scut" militar al României a fost
"prăduit" la adăpostul integrării noastre în NATO, “casarea” lui
realizându-se ca urmare a emiterii Hotărârii nr. 0103/1997 a CSAT
referitoare la restructurarea unor Mari Unităţi și Unităţi din
compunerea la pace a Sistemului Naţional de Apărare, întărită prin
Hotărârea de Guvern nr.110/14.04.1997. Conducerea politică a României a
stabilit ca echipamentele să fie transferate la ROMTEHNICA pentru a fi
transportate prin Africa de Sud şi dezmembrate în SUA sub coordonarea
serviciilor secrete din Israel. Procedură posibilă, întrucât forţele
armate din Romania s-au găsit în 1995-1997 în stadiul Procesului de
Planificare şi Analiză, în care întreg arsenalul lor a fost verificat şi
inventariat de experţi militari ai Pentagonului.
Prin
urmare, sistemele de rachete româneşti au fost îmbarcate pe nave
transcontainer israeliene sub supravegherea directă a col. Eliezer (Eli)
Pincu, şeful Directoratului de Securitate al Ministerului Apărării din
Israel, un evreu născut la Galaţi.
De la prima vedere
pare dubios traseul navelor transcontainer israeliene, pentru că odată
ieşite din Marea Neagră și Marea Egee direct în Marea Mediterană, în loc
să vireze stânga, navele israeliene operate de agenţi evrei au
înconjurat întreg continentul african, făcând şi o escală în Africa de
Sud, de unde doar un naiv mai putea crede că vor ajunge din nou în Marea
Mediterană şi de acolo în Israel.
Lucrurile s-au
limpezit de la sine, Human Rights Watch publicând pe 13 aprilie 1999 un
interviu pe care Alex Vines i l-a luat lui Richard Cornwall, profesor la
Institutul pentru Studii de Securitate din Pretoria-Africa de Sud.
Interviul intitulat “ANGOLA UNRAVELS: The Rise and Fall of the Lusaka
Peace Process” menţiona faptul că rapoartele de monitorizare ale ONU
apărute în 1998 (ca rezultat al monitorizării pe parcursul anului 1997)
identificau teleportarea unui mini-arsenal direct în curtea rebelilor
UNITA, constând în 8 elicoptere, 50 de tancuri, 70 de TAB-uri și 50
instalaţii lansatoare de rachete Luna 2M ( Frog 7).
Fapt
confirmat şi de Angola Peace Monitor, nr. 8, Vol. V, din 29 Aprilie
1999, prin Sean Cleary, director al Strategic Concepts Ltd din Africa de
Sud, fost secretar la ambasada de la Washington ( 1978-1982) şi apoi
Consul-General al Africii de Sud în SUA ( 1982-1983 ), director general
în cadrul Oficiului de Administrare al Namibiei (1983-1985). Acesta a
fost printre puţinii oameni care au intrat în posesia documentelor de
însoţire ale transportului maritim efectuat de compania israeliană ZIM
cu respectivele rachete Frog-7, descoperite la rebelii UNITA. El a
adăugat că în plus, la bord mai apăreau şi 2 elicoptere IAR-316 B
Alouette provenite din România şi că astfel ţara noastră a încălcat
embargoul ONU.
Acum, că ne-am lămurit de ce a fost
nevoie să fie retrase din înzestrarea armatei române rachetele Frog şi
unde au ajuns ele cu adevărat, trebuie să mai amintim că ulterior, tot
pentru aşa-zisa accedere a României în NATO, s-a trecut la defrişarea
trupelor de rachete AA şi a aviaţiei militare. S-a început în 1999 cu
transferarea tot către Israel a divizioanelor AA de rachete S-125 Neva
și a continuat în 2002 cu scoaterea din înzestrarea armatei a celor 16
MIG-29 A şi 4 MIG-29 UB (cele mai noi aparate de zbor ale aviaţiei,
achiziţionate în perioada 1989-1991) care aveau o uzură sub 1.000 de ore
de zbor şi a celor 23 de MIG-23 MF (achiziţionate în 1983, singurele
avioane cu geometrie variabilă pe care le-a avut România vreodată).
Această nouă lovitură dată armatei a condus la desfiinţarea regimentului
57 aviaţie de la M. Kogălniceanu, cel care apăra Dobrogea şi litoralul,
precum şi la desfiinţarea regimentului 93 aviaţie de la Timişoara, cel
care apăra graniţa de vest a României. Guvernanţii români au comis toate
aceste orori în mod premeditat în speranţa iluzorie că liderii SUA şi
NATO le va aprecia devotamentul de slugi şi că vor înarma România cu cea
mai nouă tehnică de luptă, gratis.
Întorcându-ne la
Angola, războiul civil s-a încheiat în 2002 și după 3-4 ani de
reconstrucţie rata creşterii economice a acestei ţări fost uluitoare
(20% între 2005 – 2007). Acest lucru a fost posibil prin stimularea
masivă a exportului, în special de petrol (Angola fiind, după Nigeria,
pe locul doi în Africa la exporturile de petrol) de gaze naturale şi de
diamante. În 2009, după 7 ani de pace, Angola avea un Produs Intern Brut
(PIB) de 8.900 USD pe cap de locuitor, în timp ce România, fără nici un
război civil avea 11.500 USD pe cap de locuitor.
La
sfârșitul anului 2011, Angola, care din 2008 deține 10% din acțiunile
Băncii Portugheze pentru Investiții, anunța că este dispusă să ajute
fosta metropolă, Portugalia, a cărei prognoză pe anul 2012 indica o
contracţie economică de 2,8%, în timp ce Angola previziona o creştere
economică de 12%. Mai trebuie amintit şi că PIB-ul pe cap de locuitor al
Portugaliei era de 21.800 USD.
În iulie 2011,
cancelarul Angela Merkel, cel mai puternic lider al popularilor
europeni, şi-a călcat mândria ariană în picioare vizitând Angola pentru a
primi de la Jose Eduardo dos Santos semnătura pe contractele de
achiziţie a 8 nave germane de patrulare şi de construire a 2-3
hidrocentrale. În aprilie 2012, fosta slugă a lui Jonas Savimbi, devenit
între timp preşedintele Comisiei Europene, adică Manuel Barroso
(laureat al premiului Nobel pentru pace pe 2012, nu-i aşa ?) s-a milogit
să fie primit de Jose Eduardo dos Santos în Angola. Ocazie cu care,
după ce portughezul Barroso, fiorosul susţinător al lui Traian Băsescu
(ministru al Transporturilor în 1997) de la referendum, a fost umilit
îndeajuns de fostul sclav dos Santos, acestei ţări i-a fost acordat
statutul de aliat privilegiat şi strategic al Uniunii Europene în
Africa.
Adevărul este că SUA, urmărind propriile
interese, a dictat UE sistarea importului de petrol din Iran şi Europa a
rămas în aer cu aprovizionarea cu petrol. Salvarea UE a venit din
direcţia Angolei care a acceptat să înlocuiască Iranul în privinţa
livrărilor de petrol. Deşi Jose Eduardo dos Santos a devenit prieten de
conjunctură cu Barroso n-a uitat nici o clipă că România (în prezent
membru al UE) a înarmat opoziţia UNITA prelungind durata războiului
civil din Angola cu încă cel puţin 2 ani.
Profitând
de statutul obţinut dar şi de balanţa excedentară de plăţi, pe 12 martie
2012 Angola a încheiat o înţelegere cu partenerul său cel mai loial de
peste 35 de ani - Rusia, prin care Rosoboronexport (Romtehnica ruşilor)
livra trupelor de uscat şi aviaţiei angoleze tehnică de luptă şi
muniţiile aferente în valoare de 1,134 miliarde USD, din care se plătesc
575 milioane USD în 2012, restul în 2013.
Aviaţia
angoleză va primi: 6 avioane multirol Su-27SK aproape noi (30 milioane
USD/bucată) + 12 avioane MiG-27D (variantă de MIG-23 pentru atac la sol -
20 milioane USD/bucată) + 12 avioane noi de şcoală Yak-130 (156
milioane USD) + 2 avioane noi de transport greu Il-76MD-90 (80 milioane
USD) + 2 elicoptere noi de transport greu Mi-26M ( 36 milioane USD ).
Trupele
de Uscat vor primi : 77 tancuri T-72BM (modernizate) + 100 tancuri
T-72BA nemodernizate + 300 tancuri T-64B + 30 autotunuri 2S19M1 cal.
155mm (75 milioane USD) + 200 transportoare blindate pe roţi BTR-80 şi
200-BTR-T + 150 maşini de luptă ale infanteriei BMD-2 și 150- BMP-1D
(210 milioane USD) + 1.000 camioane militare KamAZ-4350, 5350, 6350 +
100 autospeciale GAZ 66.
5 zile mai târziu, pe 17
martie 2012, a mai fost încheiată o înţelegere între Angola şi Rusia,
pentru un alt lot de tehnică militară în valoare de 4.538,7 milioane
USD. Aviaţia angoleză va primi: 12 avioane multirol noi Su-30MK3 (720
milioane USD) + 2 avioane cu geometrie variabilă MiG-23BN second hand
(30 milioane USD) + 4 elicoptere noi de atac Mi-28 (140 milioane USD ) +
alte 2 avioane de transport IL-76MD + 2 elicoptere transport Mi-26M +
12 UAV de tip Dozor 600 (48 milioane USD) + 250 rachete aer-aer R-77
RVV-AE 50 + 100 rachete aer-navă Kh-31PM şi 50 P-270 Moskit + 250 bombe
dirijate pe fascicol laser KAB-500L + 2.000 de bombe ghidate prin
senzori optici -TV -KAB 500KR şi 1.000-KAB-1500KR + 250-KAB-500T.
Apărarea
AA angoleză va primi 2 instalaţii lansare de rachete AA cu rază lungă
de acţiune S-300PMU-2 (400 milioane USL) + 4 instalaţii Tor-M1 (100
milioane USD) + 20 sisteme AA Pantsir-S1 (320 milioane USD. Marina
militară va primi: 4 corvete noi purtătoare de rachete din clasa
Tarantul înarmate cu Kh-35 Uran (260 milioane USD).
Trupele
de uscat angoleze vor primi: 12 instalaţii APR tip BM-30 (MRL)cal.
300mm (145,2 milioane USL) + 100 tancuri noi T-90S (390 milioane USD)+
300 tancuri second hand T-55 modernizate + 50 de tunuri 2A65/MZ-146-1
cal. 152mm (40 milioane USD ) + alte 12 autotunuri 2S19 BMP + alte 1.000
de BTR si BMD + 500 autoturisme de teren blindate GAZ-2975 -HMMMV(50
milioane USL).
Întreaga cantitate de muniţie precum
şi tehnica de luptă deconservată şi modernizată a fost livrată prin 2
transporturi pe mare până în septembrie 2012. Avioanele noi urmează să
fie livrate până la sfârşitul lui 2012. Din totalul de 4.538,7 milioane
USD s-a convenit să se plătească astfel: 2012 - 2,250 miliarde USD
(Angola nu plăteşte nimic, această tranşă se consideră un ajutor acordat
de Rusia); 2013-10 milioane USD; 2014-552,5 milioane USD; 2015-562,5
milioane USD; 2016-562,5 milioane USD; 2017-562,5 milioane USD.
Raportată
la actuala armată angoleză (efective de 110.000 de militari), aflată
într-un proces accelerat de înnoire a tehnicii, armata română (care este
şi membră NATO) nu va primi nimic fără bani de la nimeni şi va fi
obligată să nici nu viseze la tehnologie de ultimă generaţie, operând
încă un deceniu aceleaşi obuziere M-30 cal. 122 mm, produse în perioada
1939 - 1955 și aceleaşi tunuri anti-tanc M1942, M1939 şi D-44 din al
2-lea război mondial".
Valentin Vasilescu, interviu acordat publicatiei "Vocea Rusiei"
